Reglementari comunitare in domeniul concurentei
Una dintre principalele forte motrice ale economiei moderne de piata este concurenta. Politica in domeniul concurentei, implementata de Comisia Europeana si autoritatile Statelor Membre, are ca obiectiv crearea unei concurente reale pe piata comuna prin masuri referitoare la structurile pietei si la comportamentul partenerilor acesteia.
Politica concurentei este necesara in cazul unei piete uriase ca Uniunea Europeana. Ea se refera la realizarea si mentinerea comportamentului competitiv al intreprinderilor, favorizand procurarea de bunuri si servicii in conditii de concurenta. Pe o piata mare, supranationala, exista intotdeauna tentatia dumpingului, al cartelurilor monopoliste 
sau a protectionismului mascat din partea statelor membre. Din acest motiv, politica concurenţei este esentiala pentru consolidarea pietei comune.
Prin natura sa, concurenta este considerata principalul factor al progresului economic si tehnico-stiintific. Principalul beneficiar al acestui progres este consumatorul, care receptioneaza efectul benefic al concurentei prin costuri mai scazute, cantitatea, calitatea si diversitatea bunurilor, promtitudinea cu care acestea ii sunt oferite, facilitatile care i se acorda, in conditii de rationalitate economica, pentru a-si maximiza satisfactia. Datorita acestor consecinte, concurenta reprezinta o conditie fundamentala a economiei de piata.
Spre deosebire de politicile nationale ale concurentei, politica europeana a concurentei vizeaza integrarea pietelor nationale, evitarea monopolului pe orice piata si respectarea regulilor jocului de catre toti partenerii.
Politica in domeniul concurentei este reglementata legal, in primul rand, de prevederile incluse in Tratatul Uniunii Europene, respectiv:
– Articolul 81, privind practicile restrictive
– Articolul 82, privind pozitia dominanta pe piata
– Articolul 86, privind intreprinderile publice
– Articolele 87-89 privind ajutorul de stat.
De asemenea, exista referiri si in legislatia secundara adoptata de Consiliul UE si de Comisia Europeana, sub forma Regulamentelor si Directivelor:
– Regulamentul Consiliului 17/1962, amendat prin Regulamentul 1/2003;
– Regulamentul Consiliului 4064/1989, privind controlul fuziunilor, amendat prin Regulamentul 1310/1997;
– Regulamente si directive privind exceptarile în bloc, acordate în cazul unor acorduri care privesc situatii precis determinate, precum: transferul de tehnologie, cercetarea si dezvoltarea, distributia autovehiculelor, etc.
In afara acestor reglementari precise exista si o serie de instructiuni emise de Comisie la care se adauga diverse acorduri internationale si decizii ale Curtii Europene de Justitie si ale Tribunalului de Prima Instanta.
